Concert 16.06.2022

Concert simfonic

Joi 16 iunie 2022, ora 18:30, sala Ateneu

În anul 1873, moartea arhitectului Victor Hartmann, prieten cu Musorgski și cu compozitorii din Grupul celor Cinci prilejuiește o expoziție de machete și desene, care îi va sugera lui Modest Musorgski compunerea unui ciclu de lucrări pentru pian, Tablouri dintr-o expoziție. Compuse pentru pian în iunie –iulie 1874, pe parcursul a trei săptămâni, Tablourile au beneficiat de-a lungul timpului de mai multe transpuneri pentru orchestră, cea care s-a impus fiind realizată de Maurice Ravel în anul 1922.

Când am aflat de faptul că apreciatul dirijor al simfonicului din 16 iunie, Juan Cantarell a ales ca această monumentală lucrare să facă parte din programul propus orchestrei băcăuane, mi-am amintit de fantastica interpretare pe care maestrul Petre Sbârcea – un colorist neîntrecut, cu o putere de transmitere a sensurilor sonore de neegalat a dat-o Tablourilor dintr-o expoziție de Musorgski – Ravel, la închiderea stagiunii muzicale a Filarmonicii Mihail Jora, în iunie 2017. Promenada, liantul părților, pregătește cele 10 secțiuni ale mirobolantei lucrări ce se încheie cu Marea Poartă a Kievului.



Înainte de această capodoperă a muzicii universale vom audia Concertul pentru 2 corni și orchestră în Mi bemol Major de Georg Philippe Telemann, în interpretarea soliștilor Ion Luca și Mihai Sîrbu, prezenți și aplaudați de multe ori pe scena Ateneului.

Tânăra violonistă Florentina Stoica, a fost îndrumată la Colegiul de Artă Carmen Sylva din Ploiești de profesorul Nicolae Comăniță și ne-a fost prezentată ca având 4 atu – uri: „modestie, siguranță, maturitate și eleganță muzicală”. În compania orchestrei băcăuane, ca solistă, Florentina Stoica va interpreta Concertul nr.1 pentru vioară și orchestră în sol minor de Max Bruch, o lucrare menită să îi pună în valoare calitățile artistice.

Ozana Kalmuski Zarea

Nu exista comentarii

Comentariile sunt inchise.