Vioara I

Provine dintr-o familie de muzicieni şi începe studiul viorii
la Colegiul de Arte „George Apostu” Bacãu sub îndrumarea prof. Dan Crivãţ şi prof. Rodica Jijian. Obţine licenţa la Universitatea Naţionalã de Muzicã „Ciprian Porumbescu” Bucureşti la clasa de vioarã a prof.univ. dr. Octavian Raţiu, apoi diploma de master la Universitatea de Arte „George Enescu” Iaşi la clasa prof. univ. dr. Maria Toronciuc.
Se perfecţioneazã la diverse cursuri de mãiestrie interpretativã violonisticã (prof. univ. dr. Octavian Raţiu, prof. univ. dr.Valeriu Maior – România) şi de orchestrã (Italia).
Susţine numeroase concerte ca solistã pe scena Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacãu (1997, 2000, 2001, 2003, 2004, 2009, 2010, 2015) şi în formaţii camerale. Colaboreazã cu Orchestra Naţionalã Radio şi din 2008 este membrã a Orchestrei Simfonice bãcãuane.
În perioada 2012-2014 colaboreazã cu „Italian Philharmonic Orchestra” concertând în numeroase oraşe din China (Beijing, Shanghai, Xi’an, Canton etc.).
Este unul din fondatorii Trio-ului de coarde „Ateneu”, formaţie care activeazã din 2009 oferind publicului, an de an, numeroase recitaluri atât în ţarã cât şi în strãinãtate (Italia, Elveţia).
Link-uriFacebook Google + Twitter Pinterest LinkedIn