Concert 07/10/2018

FESTIVALUL ZILELE MUZICII CONTEMPORANE – LIVIU DĂNCEANU
Ediția 32,

Duminica, 7 octombrie

Ora 11:00 Centrul Cultural George Apostu

Ansamblul Academiei de muzică din Chișinău
Natalia Bodnariuc, pian
Zinaida Branzila, vioara
Sergiu Musat, clarinet
Ana Maria Sîrbu , violoncel
Pavel Gamurari – Arhaika. Music in D
Irina Hasnas – The Rooster(vestitorul luminii)
Vlad Burlea
Ludus imaginatio (2017) Jocurile imaginației
Cvartet in 5 parti:
1 Profectus (Inceput), 2 Motus (Mişcare), 3 Recordare (Reţinut), 4 Jellius( Cadenza), 5 Tandem (Sfârsit)

 

Ora 12.00 Centrul Cultural George Apostu
Lansare de CD – Trio Syrinx

 

Ora 18.30 – Sala ATENEU
Game Ensemble
Conducerea ansamblului: Alexandru Matei și Sorin Rotaru
Gene Koshinski – “Dance of the drums”
Liviu Dănceanu – “Game”
Minoru Miki – “Marimba spiritual”
Liviu Marinescu – “Speak & Spell”
Jovan Nebojsa Zivkovic – “Rock Song”
Bogdan Vodă – “Scales, Harmonies and rhythms”
Membri:
Alina Trifu, Vlad Polgar, Eliza Drăgoi, Horia Stanciu

 

Ansamblul Academiei de muzică din Chișinău

Serghei Mușat, născut la 8 septembrie 1980, este absolvent al Liceului Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Chișinău, în clasa de clarinet a profesorului Ion Muşat și absolvent al Universității de Stat a Artelor în clasa profesorului E. Verbeţchii. Este bursier al fundației “Новые Имена” Moscova. Deosebit de apreciat de critica muzicală și marele public pentru calitățile excepționale și varietatea repertoriului, distinsul muzician este invitat să concerteze pe cele mai importante scene din țară și străinătate. Este laureat al premiilor 1 și 2 la numeroase concursuri naționale și internaționale din Moscova, Kazahstan, Bielorusia, Chișinău, România, Ucraina. Este laureat al Premiului de Stat în domeniul „Literaturii și Artelor” al Republicii Moldova. Colaborează cu diferite orchestre din străinătate și dirijori cu renume internațional. Solist, clarinetist principal al Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău și Solist instrumentist al Filarmonicii din Bacău – România, Serghei Mușat concertează pe numeroase scene din România, Rusia, Ucraina, Moldova, Italia, Franța, Spania, Austria, Germania, Turcia, Polonia, Ungaria, Macedonia și Japonia reprezentând Republica Moldova pe plan cultural la nivel internațional. Director Fondator al Festivalului Internațional de saxofon “Sax Story” Chișinău, Republica Moldova și Director Fondator al Festivalului Internațional de saxofon “Saxofonul Romantic” Bacău, România. În 2015 absolvă doctoratul la Universitatea de muzică „George Enescu” din Iași unde îi este acordat titlul de Doctor în Muzică.

Zinaida Brînzilă-Coșleț
Este născută la 2 ianuarie într-o familie de muzicieni. A început să studieze vioara la vârsta de cinci ani la Liceul de muzică „C. Porumbescu” avându-i ca profesori pe Tamara Caftanat și Naum Hoș. În anul 2000 își urmează studiile la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice tot aici absolvind și masteratul sub îndrumarea lui Naum Hoș. În prezent este doctorandă, paralel activează în calitate de lector universitar la secția „Instrumente cu coarde” a AMTAP. Din noiembrie 2017 este numită decan al Facultății de Artă Muzicală. Are o bogată activitate concertistică: a evoluat în repetate rânduri cu Orchestra simfonică a Filarmonicii Naționale „S. Lunchevici” interpretând Concertul nr. 1 pentru vioară de Henry Wieniawski, Concertul pentru vioară de A. Khachaturian și Concertul pentru vioară de J. Sibelius, sub bagheta dirijorilor Gheorghe Mustea, Mihail Secichin și Mihail Agafița. Colaborează și cu Orchestra Simfonică a Teleradio Moldova cu care a interpretat Concertul pentru vioară de F. Mendelssohn-Bartholdy și Concertul pentru vioară de C. Saint-Saens, sub bagheta dirijorului Gheoghe Mustea. La fel colaborează și cu Orchestra de cameră a Sălii cu orgă interpretând concertul Iarna de A. Vivaldi sub bagheta dirijorului Vladimir Andrieș. Participă activ în cadrul Festivalului Muzicii Noi, la concertele din cadrul AMTAP atât în calitate de solistă cât și ca membră a cvartetului de coarde a AMTAP. Promovează activ creația compozitorilor naționali. A urmat cursuri de măiestrie interpretativă conduse de : Gabriel Croitoru (România), Ștefan Ruha (România), Petre Munteanu (Germania), Saul Așkii (Turcia), Sofia Propiscean (Belarus), Igor Frolov (Rusia). Este laureată a concursurilor naționale și laureată a Concursului Internațional „Jeunesses Musicales” din București, România.

Anna-Maria Sirbu, din Chișinău, Moldova. Specializarea violoncel. Absolventă a Liceului Republican „Serghei Rahmaninov”. Pentru moment studentă la Academia de Muzică, Teatru și Arte plastice, anul 4. Laureată a concursului „Virtuozii muzicii ruse” din Chișinău cu premiul 1. Laureată a master-class-ului organizat de Iuri Bashmet în Russia, Samara. De patru ani este artist instrumentist (violoncel) în Orchestra simfonică a Companiei Tele-Radio Moldova.

Botnariuc Natalia
Născută în anul 1989 la Chişinău, Natalia şi-a început studiile muzicale la liceul republican „S.Rahmaninov” din Chişinău în clasa profesoarei Ludmila Volcova. Între 2008-2012 şi-a continuat studiile la Academia de Muzică, Teatru şi Arte plastice din Chişinău – clasa de pian a profesoarei Aliona Vardanean, unde a făcut şi masteratul. Este laureată a concursurilor naționale și internaționale: Premiul III la concursul internaţional „W.A Mozart” ediţia a XVIII-a Tîrgovişte, Romînia (2003); Premiul I la concursul internaţional „Gianette Gaubert” Paris, Franţa (2008); Premiul I la concursul internaţional „E.Coca” ediţia a XV-a, Chişinău, Moldova (2009); Premiul I la concursul internaţional „Виртуозы русской музыки” ediţia a II-a Chişinău, Moldova (2010); Diploma şi premiul special pentru cea mai bună interpretare transcripţiei lui A. Și M.Gotlib la concursul internaţional ” Piano – duo A.şi M Gotlib” ediţia I Moscova, Rusia. Este deţinătoare a bursei de merit a Camerei de Industrie şi Comerţ (2010). Natalia este participantă la numeroase proiecte şi Festivaluri precum Festivalul lui V.Spivacov „Москва встречает друзей” , European Piano Programme, Danau Piano Fest, Zilele muzicii noi şi altele.

 

Ansamblul de Percuţie „GAME” al Universităţii de Muzică din Bucureşti s-a legitimat pentru prima data prin concertul din 13 februarie 1995. Numele său provine de la prima lucrare dedicată formaţiei de către compozitorul Liviu Dănceanu. „Dacă ar fi să definesc în câteva cuvinte ansamblul pe care îl conduc, acestea ar fi: educaţie, exerciţiu intelectual, plăcere de a face muzică împreună, necesitate. Ansamblui „GAME” înseamnă o provocare adresată compozitorilor români în general, a celor bucureşteni în special, pentru care această formaţie alcătuită numai din instrumente de percuţie, sigur devine un stimul. Nu în ultimul rând „GAME” înseamnă o şcoală al cărei ideal este ridicarea nivelului artistic interpretativ, iar pe de altă parte înseamnă o şcoală de viaţă în care învăţăm să apreciem valorile umane”(Alexandru Matei)
Ansamblul GAME s-a născut ca o necesitate în spaţiul muzical bucureştean, dar nu numai, ci şi ca un stimul adresat compozitorilor autohtoni ori dinafară graniţelor ţării. În cei treisprezece ani de existenţă, GAME a susţinut aproape 150 de concerte, oferind publicului aproape 80 de prime audiţii româneşti şi străine. Pe lângă repertoriul muzicii contemporane, noutatea ansamblului GAME constă în interesul arătat muzicii bizantine, ca şi celei “latino”, de asemeni spectacolelor mixte de muzică-imagine-happening.
Ansamblul a fost prezent la cele mai importante reuniuni şi festivaluri de gen din ţară (Bacău, Bucureşti, Brăila, Piatra Neamţ, Timişoara, Cluj, Râmnicu-Vâlcea etc). Pe lângă concerte, GAME realizează o seamă de emisiuni şi imprimări la radio şi televiziune, precum şi imprimări pentru CD-uri ori DVD-uri. A fost distins în 1998 cu premiul Fundaţiei “Soros”, iar în 1999 revista Actualitatea Muzicală îi decernează lui Alexandru Matei “Premiul originalităţii instrumentale” pentru concertele cu Ansamblul de percuţie GAME.

Alexandru Matei
Dăruit total percuției, este unul dintre cei mai apreciați profesioniști ai domeniului, în calitate de pedagog călăuzind pașii multor generații de muzicieni în ultimele decenii. S-a născut la 3 ianuarie 1957 la Dej și a urmat cursurile Academiei “Gheorghe Dima” din Cluj, fiind discipolul profesorului Grigore Pop și membru fondator al Ansamblului de percuție al Conservatorului clujean, inființat în anul 1976. Timpanist în orchestrele operelor din Iași și București, are o prodigioasa activitate interpretativă, colaborând ca solist cu mai multe orchestre simfonice din țară și susținând numeroase recitaluri de percuție solo și de muzică de cameră. De asemenea, a realizat înregistrări pentru prestigioase case de discuri – “Deutsche Grammophon”, “Electrecord” – și posturi de radio, apreciate de lumea muzicală.
Dincolo de interpretarea muzicii clasice, Alexandru Matei este un important interpret al muzicii contemporane, a fost membru al ansamblului “Archaeus” condus de compozitorul Liviu Danceanu, împreună cu care a susținut peste 200 de concerte în Europa și S.U.A.
În paralel cu activitatea artistică, desfășoară și o intensă activitate didactică în calitate de profesor la Universitatea Națională de Muzică din București, unde este și fondatorul și conducatorul ansamblului de percuție “Game” al universității.

 

Bogdan VODĂ (n. 1972): Scales, Harmonies and Rhythms.
Compozitor, dirijor și profesor, cu studii de compoziție (Tiberiu Olah) și dirijat de orchestră (Ludovic Bacs).
Este conferențiar universitar doctor în cadrul UNMB și predă din 1996, în cadrul Departamentului de Compoziție, disciplinele Armonie, Forme muzicale, Orchestrație, Compoziție ș.a., iar din 2010 îndrumă și Orchestra Concerto. În prezent ocupă funcția dedirector al Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic. Are o semnificativă carieră dirijorală, alături de orchestre filarmonice și de tineret, participând la festivaluri internaționale și turnee de concerte în Franța, Marea Britanie, Polonia, Slovacia, Spania și Turcia, colaborând cu solisti consacrați, precum Florin Croitoru, Viniciu Moroianu, Luiza Borac, Daniel Goiţi, Daniel Kientzy, dar şi cu tineri la început de carieră. A dirijat şi/sau înregistrat lucrări ale
unor importanţi compozitori contemporani, precum Dan Dediu, Violeta Dinescu, Costin Miereanu, Doina Rotaru, Cornel Ţăranu ș.a.Activitatea de creație s-a concretizat în lucrări simfonice și concertante, precum Ses voies incomprehensibles, Voyageurs du Temps, Grosso modo Concerto, Concertul pentru vioară, Memoires, Requiem pour les vivants, dar și camerale, precum Trei crochiuri (lieduri), Vision parallele – trio, Temps Ottomans, 3 cvartete de coarde, etc. Lucrările sale au fost interpretate în Franţa, SUA, Suedia, în cadrul Săptămânii Internaţionale a Muzicii Noi – Bucureşti și festivalului internaţional Meridian.
Lucrarea Scales, Harmonies and Rhythms propune abordarea celor trei entități ca personaje distincte ale unei dramaturgii muzicale. Simplitatea primelor expuneri în succesiune face loc unor asocieri din ce în ce mai complexe și tensionate, ce parcurg sisteme intonaționale – de la cele oligocordice la cele non-octaviante. Se demonstrează gradual supremația factorului ritmic în discursul muzical, dar și nevoia de colaborare cu celelalte personaje. Referiri și chiar citate din piese ce constituie zestrea culturală a omenirii sunt prezente pe parcursul lucrării, care urmează un fir evolutiv istoric.
(Bogdan Vodă)

Liviu Marinescu: Speak & Spell pentru 4 percuționiști și sunete electronice
Liviu Marinescu este în prezent directorul catedrei de compoziție și teoria muzicii de la California State University Northridge, în Los Angeles. Absolvent al Academiei de Muzică din București în 1994, și-a continuat studiile de specializare la universitatea din Cleveland, urmate în anul 2000 de obținerea doctoratului în compoziție la universitatea din Maryland. Lucrările sale au fost interpretate de orchestre si ansambluri camerale de prestigiu, precum Cleveland Chamber Symphony, Filarmonica Bohuslav Martinu din Cehia, Orchestra 2001 din Philadelphia, Orchestra de Camera Radio, sau ansamblul Archaeus. Influențat la început de avangarda est-europeană a anilor ‘60 și ‘70, lucrările sale s-au apropiat în ultimul deceniu atât de curentul spectral, cât și de muzica electronică experimentală.
Speak & Spell sugerează un peisaj suprarealist, în care sunetele produse de jucăriile pentru copii sunt amalgamate cu bogatul univers timbral al instrumentelor de percuție. Titlul lucrării este inspirat de jucăria electronică portabilă cu același nume, creată de compania Texas Instruments la sfârșitul anilor 70 pentru copiii cu deficiențe de pronunție și ortografie în limba engleză. Componenta electronică a acestei piese a fost realizată prin scindarea și recompunerea unor eșantioane sonore (samples) provenite de la această jucărie, cu scopul de a imita instrumentele membranofone și idiofone neacordate. La rândul său, ansamblul de percuție încearcă să se apropie și el de lumea sonoră a cuvintelor sintetizate.
(Liviu Marinescu)

Nu exista comentarii

Comentariile sunt inchise.