Concert 26/01/2017

JOI, 26 IAN 2017 ORA 18.30 SALA „ATENEU”
FESTIVAL PIOTR ILICI CEAIKOVSKI

DIRIJOR: MATEI CORVIN – AFRICA DE SUD
SOLISTA: CRISTINA ANGHELESCU – VIOARA

In program:
Concertul pentru vioara si orchestra
Simfonia nr. 2

AVANCRONICA MUZICALĂ
Ozana Kalmuski Zarea
 
FESTIVAL CEAIKOVSKI
P.I. Ceaikovski, care a murit la St. Petersburg la numai cincizeci şi trei de ani, autorul  unor pagini muzicale pline de patos şi sensibilitate, un neobosit călător, mărturisea: “Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi ca din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin”.  În timp, muzica sa a cucerit mapamondul prin Concertele de pian, Concertul de vioară, cele 6 Simfonii,  Simfonia Manfred, nemuritoarele balete: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, după  basmul lui E.T.A. Hoffmann, feeria Frumoasa din pădurea adormită, pe o poveste de Charles Perault, operele Evgheni Oneghin şi Dama de pică, inspirate de textele lui Alexandr Puşkin, Uvertura – fantezie Romeo şi Julieta.
 În anul 1891 Ceaikovski călătoreşte în America şi îşi dirijează lucrările la inaugurarea celebrei săli de concerte Carnegie Hall.
În această seară vom audia Concertul pentru vioară şi orchestră în Re Major. După succesul violonistei Cristina Anghelescu la prestigioasa competiţie „P.I. Ceaikovski”,revista „Rusia” din Moscova  consemna: „O interpretare îndrazneaţă şi originală, un sunet încântător, o strălucitoare prezenţă scenică…”
Fiecare apariţie a solistei este prilej de bucurie.  Cotidianul Le Monde din Paris nota:  „o româncă delicată, de un mişcător lirism”.  Critica muzicală din Budapesta remarca: „Vioara Cristinei Anghelescu ne-a fascinat prin vivacitate, strălucire si echilibru sonor”. 
Matei Corvin director muzical şi dirijor principal la Stellenbosch University, Symphony Orchestra, fondator şi director artistic la Cape Town Concert Orchestra, Africa de Sud, binecunoscut flautist al Filarmonicii “George Enescu”, până în 1983, când a plecat din România, vine în fiecare început de an să dirijeze  Filarmonica băcăuană. El va conduce orchestra în paginile Micii simfonii ruse, cum a fost denumită lucrarea compusă de Ceaikovski pe teme din folclorul rus şi ucrainian
16177608_1325928077472370_2056663875733250587_o
16113298_1325928204139024_5560373631206598365_o

Nu exista comentarii

Lasă un răspuns

You must be logged in to post a comment.