All posts on noiembrie 18th, 2021

Concert 18.11.2021

Concert simfonic

Joi 18 noiembrie 2021, ora 18:30, sala Ateneu

 

Avancronica muzicală

Astăzi e joi. Seara, concert. Un program ce îți umple sufletul de bucurie: Simfonia concertantă în Mi bemol Major pentru vioară, violă și orchestră de Wolfgang Amadeus Mozart cu Florin Ionescu Galați și Ilinca Maria Sbanțu. În final, Suita simfonică Șeherazada op.35 de Nikolai Rimski Korsakov. Un simfonic dirijat de maestrul Ovidiu Bălan, care își trece în repertoriu această nemuritoare capodoperă.

Cândva, cu mulți ani în urmă, mama îmi povestea ce lectura ea din Cronica vieții mele muzicale a lui Rimski – Korsakov. Spunea că admiră conștinciozitatea și simțul datoriei ale acestui creator ce își petrecuse patru ani ai tinereții pe mare. Picturile lui muzicale, leitmotivele ce reiau povestea mereu și mereu, te duc cu gândul la valuri, furtuni, mirajul abisurilor și iluzie. „Urzeala muzicală a întregii suite amintește ornamentarea complicată a unui covor persan în care aceleași motive ornamentale, repetându-se cu regularitate, lsă să apară din când în când figuri fantomatice neașteptate”.

Korsakov a murit în anul 1908 și W. Zastrebzew scria despre el: „Era devotat, modest, fără nicio urmă de prezumție, de o ideală scupulozitate și cu mare severitate față de sine însuși. Se distingea printr-o neobișnuită putere de muncă, o înaltă iubire de adevăr, o adâncă și fină cunoaștere de sine însuși, o desăvârșită lipsă de gelozie sau invidie”.

Parcă deslușesc portretul mamei mele, medic de elevată cultură, care a fost zeci de ani de zile fidelă admiratoare a concertelor Filarmonicii și Operei ieșene și a celor susținute de orchestra băcăuană, căreia îi dedic acum, la plecarea în stele, muzica mozartiană și povestea Șeherazadei. Dumnezeu să o odihnească pe Virginia Zarea în acorduri celeste!