All posts on octombrie 11th, 2019

Concert 31/10/2019

Concert 24/10/2019

 

AVANCRONICA MUZICALA

Ozana Kalmuski Zarea

 

  Îmi doresc din tot sufletul ca muzica mea să devină cunoscută şi ca din ce în ce mai mulţi oameni să o îndrăgească, găsind în ea consolare şi sprijin. mărturisea P.I. Ceaikovski, autorul  unor pagini muzicale pline de patos şi sensibilitate, un neobosit călător, compozitor care a murit la St. Petersburg la numai cincizeci şi trei de ani. Muzica sa a cucerit mapamondul prin Concertele de pian, Concertul de vioară, cele 6 Simfonii,  Simfonia Manfred, nemuritoarele balete: Lacul lebedelor, Spărgătorul de nuci, după  basmul lui E.T.A. Hoffmann, feeria Frumoasa din pădurea adormită, pe o poveste de Charles Perault, operele Evgheni Oneghin şi Dama de pică, inspirate de textele lui Alexandr Puşkin, Uvertura – fantezie Romeo şi Julieta.

 În anul 1891 Ceaikovski călătoreşte în America şi îşi dirijează lucrările la inaugurarea celebrei săli de concerte Carnegie Hall.

  Dacă vreodată o muzică a fost compusă cu avânt nestăvilit, cu dragoste faţă de subiect şi faţă de personaje, aceea e muzica din „Oneghin”. În această seară vom audia Poloneza din opera „Evgheni Oneghin”.

  Astăzi, a fost condus pe ultimul drum, la numai 56 de ani, medicul Lorin Apetroaie, un profesionist dublat de omenie şi sensibilitate, iubitor al Euterpei, cel ce ne urmărea concertele. Rămâne încă un loc părăsit fără voie de un meloman, prieten al Filarmonicii „Mihail Jora”. Dumnezeu să-l odihnească!

Invitatul serii, talentatul violoncelist Filip Papa, este cunoscut ca membru al Cvartetului Ad Libitum, ansamblu cameral de renume şi în ipostază de solist. Cântă în Europa, participă la importante festivaluri şi înregistrează cele mai semnificative opus-uri din literatura dedicată violoncelului şi cvartetului.

El va interpreta Concertul în mi minor op.85 pentru violoncel şi orchestră din creaţia lui Edward Elgar. Prima audiţie a acestei ultime capodopere a avut loc la Londra, în interpretarea lui Felix Salmond, cu autorul la pupitru, acum 100 de ani, în 26 octombrie 1919.

Ani de zile colegi în orchestra Filarmonicii „Moldova” din Iaşi, Filip Papa și George Hariton – redutabil fagotist, se întâlnesc adesea pe scenele de concert ale țării în calitate de solist – dirijor. George Hariton este genul muzicianului care își construiește cariera încet, dar foarte sigur şi temeinic. Ceea ce nouă ne permite să urmărim o substanţială creștere a repertoriului pe care ni-l livrează de o calitativă manieră.

Domnia sa va conduce orchestra – în paginile primei simfonii ceaikovskiene, în sol minor op.13, Visuri de iarnă (ce s-a cântat prima oară la Moscova, în 3 februarie 1868), lucrare nostalgică, lirică – într-un simfonic pe care vă invit să îl onoraţi.

 

Concert 18/10/2019

Avancronica muzicala

 

Ozana Kalmuski Zarea

ARMONII DE TOAMNA

Aseara, la recitalul sustinut de violoncelistii Razvan Suma si Ella Bokor in deschiderea Simpozionului National de Estetica, editia a 24-a – care au interpretat lucrari din creatia lui Fr. Dotzauer, L. Boccherini, D. Popper si J.B. Barriere – l-am intalnit pe muzicianul Iosif Ion Prunner, dirijorul concertului din aceasta seara. “Daruit temperament de artist” scria Iosif Sava. Celebrul pianist si dirijor Daniel Barenboim ii transmitea lui I.I. Prunner, “admiratie si afectiune”.

Binecunoscut de peste 20 de ani in postura de dirijor al Corului Filarmonicii “George Enescu”, cu nenumarate succese, Iosif Ion Prunner este si director artistic la prima Filarmonica din tara.

Programul serii are doua prime auditii, lucrarea Shadowcatcher a compozitorului american Eric Ewazen (nascut in anul 1954), cu cele 4 sectiuni intitulate: Offering to the Sun, Among the Aspens, The Vanishing Race, Dancing to Restore an Eclipsed Moon si Fantezia simfonica in ritm de jazz, compusa de Dumitru Bughici. Veti asculta sonoritati caracteristice muzicii de jazz, in tempo de slow si blues, antrenante, pe care autorul Tratatului de forme muzicale, dupa care am invatat majoritatea, le combina stralucit.

Protagonistii Concertului pentru cvintet de suflatori de alama si orchestra, Shadowcatcher sunt membrii Cvintetului croat Busina, ansamblu infiintat in anul 2007, in formula: trompete – Sergiu Carstea, Igor Mrnjavcic, corn – Frano Igor Barovic, trombon – Ivan Bosnjak, tuba – Zeljko Kertez.Valorosii muzicieni din Croatia, Serbia, Romania si Ungaria, fiecare in parte cu recunoastere internationala, participa la importante festivaluri, cursuri de master si sustin concerte in Europa si Japonia.

Simfonicul serii se incheie cu prima simfonie a lui Serghei Prokofiev, in Re Major, op.25, lucrare în patru parti compusa in anii 1916 – 1917, subintitulata “Clasica”.

Vineri, la Sala Ateneu, incepand cu ora 18,30, orchestra Filarmonicii “Mihail Jora” dirijata de Ovidiu Balan evolueaza in Concertul de concerte pentru pian sustinut de Vincenzo Balzani si discipolele sale: Claudia Vento si Francesca di Molfetta. Pianistii italieni vor interpreta in concert, trei dintre capodoperele dedicate acestui magnific si complex instrument – pianul – lucrari care si-au castigat binemeritatul loc in literatura de gen: Concertul in re minor KV 466 de Wolfgang Amadeus Mozart, Concertul nr.2 in do minor, op.18 de Serghei Rahmaninov si Concertul in la minor, op.16 de Edvard Grieg.

Un sfarsit de saptamana cand se finalizeaza – sambata, 19 octombrie, ora 17 la Centrul de Cultura “George Apostu” printr-un recital al participantilor: elevi ai Colegiului National de Arte George Apostu, in colaborare cu studenti de la Universitatea Nationala de Arte “George Enescu” din Iasi (acompaniati de conf. univ. dr. Vasilica Stoiciu – Frunza) – Cursurile de maiestrie sustinute la Luncani de Antonio Amenduni, flautist de anvergura internationala, prezent adesea pe scena bacauana. Profesorul Antonio Amenduni de la Academia italiana de flaut din Roma – Conservatorul de Muzica din Foggia si organizatorii aduc prin initierea Cursurilor europene de maiestrie “Dorel Baicu” (1959 – 2018), un emotionant omagiu flautistului Filarmonicii „Mihail Jora”, initiator al Trio-ului Syrinx, profesor universitar doctor la UNAGE Iasi.

Concert 10/09/2019

Avancronica muzicală

OZANA KALMUSKI ZAREA

În această seară un concert deosebit de atractiv, susţinut de orchestra Filarmonicii Mihail Jora şi condus de dirijorul permanent, Valentin Doni. Un muzician cu incontestabile calităţi artistice, pe care le vom recunoaşte nu numai din arta sa dirijorală, ci şi din liedul care îi aparţine.

Vocea serii este a sopranei Diana Axentii, din Republica Moldova,  artistă stabilită în Olanda, laureată în multe concursuri internaţionale, dintre care amintim: UPMCF, Paris 2002, George Enescu, Bucureşti 2003, Montsserat Caballé, Andora 2003, Regina Elisabeta, Bruxelles 2004 .

Vom audia cunoscute opusuri de Ceaikovski, Rossini,  Catalani, Leoncavallo.

În program:

P.I. Ceaikovski – Trepak din Suita “Spărgătorul de nuci”

P.I. Ceaikovski – Aria Tatianei din “Evgheni Oneghin” act 1

„Puskai pogibny ia…

P.I. Ceaikovski  – Arioso Lizei din “Dama de pică”

„Uj polnoci blizitsea”

G.Rossini – Uvertura la opera “Bărbierul din Seviglia”

G.Rossini – Aria Rosinei din opera “Bărbierul din Seviglia” act 1

„Una voce poco fa”

G.Rossini – Aria Semiramidei din opera “Semiramide” act 1

„Bel raggio lusinghier”

P.I. Ceaikovski  – Marş din “Spărgătorul de nuci”

J.Jongen   – Vocaliza

J.Massenet – Elegie

V.Doni – Liedul “Muntele şi valea”

A.Catalani – Aria lui Wally din opera “La Wally”

„Ebben, ne andro lontana”

P.I. Ceaikovski – Valsul Florilor din “Spărgătorul de nuci”

R.Leoncavallo – Aria Nedei din opera “Pagliacci”

„Qual fiamma aveva nel guardo”